Înțelegerea disconfortului emoțional prin prisma modelului cognitiv-comportamental

Dezvoltarea psihoterapiei cognitive a reprezentat una dintre cele mai importante transformări din istoria psihologiei clinice. De la primele modele comportamentale, centrate pe relația directă dintre stimul și răspuns, până la integrarea cognițiilor și a scopurilor personale în înțelegerea emoțiilor, psihoterapia cognitivă a schimbat fundamental modul în care înțelegem suferința psihică.

De la behaviorism la revoluția cognitivă

În anii ’50, psihologia academică era dominată de behaviorism. Individul era văzut ca un organism reactiv, iar procesele interne erau considerate irelevante pentru știință. Odată cu lucrările lui George Kelly, Aaron Beck și Albert Ellis, accentul s-a mutat treptat de la comportamente observabile la modul în care oamenii interpretează realitatea.

Kelly a introdus ideea constructelor personale, susținând că fiecare individ funcționează ca un „om de știință” care formulează ipoteze despre lume. Albert Ellis a elaborat ulterior modelul ABC, care explică legătura dintre evenimente (A), convingeri (B) și consecințe emoționale (C). Nu evenimentul în sine generează emoția, ci modul în care acesta este interpretat.

Aaron T. Beck a dus această perspectivă mai departe, observând că persoanele deprimate manifestă gânduri automate negative legate de sine, lume și viitor – o triadă cognitivă ce contribuie la menținerea simptomelor depresive. Aceste gânduri provin din structuri cognitive mai profunde – schemele, credințele de bază și presupunerile intermediare – care organizează experiența și determină reacțiile emoționale.

Dinamica internă a modelului A-B-C

Modelul ABC oferă o hartă precisă a procesului emoțional. În centrul său se află evaluarea cognitivă, procesul prin care o persoană atribuie sens unui eveniment. De exemplu, dacă un coleg nu salută, un individ poate interpreta acest fapt ca respingere, ca semn de lipsă de respect sau ca simplă neatenție. Fiecare interpretare activează o emoție diferită: rușine, furie sau indiferență.

Prin această analiză, psihoterapia cognitivă ajută persoana să distingă între evenimentul obiectiv și evaluările subiective, dezvoltând capacitatea de a identifica și modifica gândurile disfuncționale. Această abordare nu neagă realitatea emoțiilor, ci explică originea lor într-un mod ce deschide calea spre schimbare.

Paradoxul nevrotic și problema secundară

Beck și Ellis au observat că mulți pacienți conștientizează iraționalitatea propriilor gânduri, dar nu reușesc să le oprească. Acesta este așa-numitul paradox nevrotic: conflictul dintre convingerile raționale și cele emoționale. În același sens, Ellis a descris fenomenul problemei secundare – suferința generată de reacția la propria suferință („mi-e rușine că sunt trist”). Astfel, emoțiile devin obiectul unor evaluări suplimentare care amplifică disconfortul.

În practica clinică, acest nivel secundar este adesea cel care menține simptomatologia, pentru că pacientul ajunge să se judece pentru trăirile sale. Intervenția terapeutică vizează aici normalizarea emoțiilor și restabilirea unei relații mai blânde cu sine.

Autoinvalidarea recursivă și blocajul schimbării

Un concept recent introdus în formarea terapeuților cognitivi este autoinvalidarea recursivă – procesul prin care persoana interpretează propria suferință ca dovadă a propriei incompetențe („dacă nu pot gestiona emoția, înseamnă că sunt slab”). Această autoevaluare negativă perpetuează starea de disconfort și blochează mecanismele de autoreglare.

Pentru a rupe acest cerc, terapia promovează o atitudine de curiozitate față de experiență, nu de critică. Dialogul socratic, întrebările deschise și explorarea scopurilor motivaționale devin instrumente esențiale pentru restructurarea gândirii.

De la teorie la exercițiu terapeutic

În programele de formare în psihoterapie cognitivă, cursanții învață să aplice modelul ABC în contexte variate – de la exerciții de autoobservare până la conceptualizarea cazurilor clinice. Prin tehnici precum laddering-ul, se explorează treptat semnificațiile ascunse din spatele unei reacții emoționale, până la descoperirea credințelor fundamentale.

Această abordare îi ajută pe viitorii terapeuți să recunoască rolul scopurilor personale și al valorilor în generarea emoțiilor. În loc să vadă comportamentele disfuncționale ca simple „erori de gândire”, psihoterapia cognitivă le interpretează ca strategii de protejare a unor scopuri fundamentale – de siguranță, afiliere sau valoare personală.

Sinteză

Psihoterapia cognitivă nu se limitează la corectarea gândurilor, ci oferă o viziune complexă asupra ființei umane: gândim, simțim și acționăm în funcție de scopurile noastre. Prin înțelegerea proceselor cognitive și a motivațiilor care le susțin, individul își poate recăpăta libertatea interioară de a alege răspunsuri mai flexibile și adaptative.

Referințe

• Beck, A. T. (1976). Cognitive Therapy and the Emotional Disorders.
• Dryden, W., & Branch, R. (2008). The Fundamentals of Rational Emotive Behaviour Therapy.